Comisia Europeană, îngrijorată de grădinile zoo românești, ia la întrebări Guvernul

Comisia Europeană, îngrijorată de grădinile zoo românești, ia la întrebări Guvernul
Publicat: 22/03/2013, 19:07
Actualizat: 03/07/2013, 23:05

Comisia Europeană a solicitat oficial Guvernului român informații despre condițiile oferite animalelor sălbatice în grădinile zoo de la noi din țară, fiind vizate îndeosebi felinele mari de la Craiova și elefantul Tania de la Târgu-Mureș.

Solicitarea a fost transmisă de Direcția Generală Mediu a Comisiei Europene către Agentul Guvernamental pentru Curtea de Justiție a UE (CJUE) din cadrul MAE, competența fiind însă a Ministerului Mediului.

Interesul Comisiei Europene față de condițiile din grădinile zoo din România a apărut în urma unor sesizări transmise la Bruxelles de persoane private sau asociații locale de protecție a animalelor, au precizat, pentru MEDIAFAX, surse oficiale.

În solicitarea venită de la Bruxelles sunt cerute informații precise despre condițiile în care sunt adăpostite elefantul Tania de la grădina zoo din Târgu-Mureș, precum și despre felinele carnivore mari de la grădina din Craiova.

Această solicitare de informații este o etapă anterioară declanșării procedurii de infringement, în cazul în care Comisia Europeană va ajunge la concluzia că sunt încălcate în România prevederile legislației europene în domeniu, au mai menționat sursele MEDIAFAX.

Primirea solicitării de la Comisia Europeană a fost confirmată vineri pentru MEDIAFAX și de subsecretarul de stat în MAE Dan Horațiu Radu, care îndeplinește funcția de Agent guvernamental pentru CJUE.

„Am primit o solicitare de informatii din partea Comisiei Europene privitoare la modul in care se respectă dispozițiile Directivei privind grădinile zoologice. Solicitarea de informații privește condițiile de adăpostire în anumite grădini zoologice din țară. Deocamdată autoritățile române analizează solicitarea urmând a se transmite un răspuns Comisiei Europene în cursul lunii aprilie”, a declarat Dan Horațiu Radu.

Oficialul român a adăugat că este „o preocupare constantă” respectarea tuturor exigențelor care decurg din angajamentele României de stat membru UE, inclusiv cele privind grădinile zoologice fiind tratate cu interes.

„Până în acest moment însă nu avem date care să ne stârnească teama pentru vreo viitoare acțiune de infringement”, a mai spus Dan Horațiu Radu.

Pe Facebook s-a înființat recent un grup „Free Tania/Eliberați-o pe Tania” care militează pentru mutarea elefantului de la Târgu-Mureș în condiții adecvate, având în vedere că este ținută singură după gratii, singura ei companie fiind o minge.

Grădina Zoologică din Târgu Mureș a primit în septembrie, un elefant indian, o femelă numită Tania, în vârstă de 38 de ani, care a fost adusă din Italia și este singurul astfel de exemplar existent în prezent în România.

Reprezentanții grădinii zoologice sunt mândri de condițiile oferite elefantului care inclusiv o mică piscină la dispoziție, ei arătând și că au făcut cursuri speciale în Ungaria vizând îngrijirea acestui tip de animal și că hrana animalului constând în fructe și legume adecvate, în cantități care pot ajunge și la 130 kg pe zi, este adusă tot din țara vecină.

Directiva CE nr.22/1999 reglementează protecția faunei sălbatice expuse în grădinile și parcurile zoologice din statele membre UE. Legislația europeană obligă statele membre la efectuarea de inspecții periodice în aceste grădini în vederea asigurării condițiilor de adăpost și întreținere a animalelor, în conformitate cu standardele europene. Potrivit directivei, grădinile zoo primesc în urma inspecțiilor licența de funcționare pentru o durată de patru ani. În cazul nerespectării condițiilor europene, animalele trebuie retrase de la expunerea publică și mutate în adăposturi adecvate.

Tags:
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Femeia care apără cerul României. Interviu cu tânăra care se asigură că rachetele rușilor nu...
Veste tristă despre Florin Piersic, la scurt timp după ce fusese externat
FOTO. Cea mai controversată jucătoare WTA din România face ravagii la început de vară! Imagini...
Unde au fugit azi noapte Irinel Columbeanu și Irinuca, direct de la aeroport. Avem imagini...
Ceva se întâmplă în Crimeea: Ucrainenii distrug antiaeriana rusă și par a pregăti terenul pentru...
Babasha a dat lovitura după huiduielile pe Arena Naţională! Anunţul oficial care îi va schimba...
Ce dietă ține Inna, pentru a se menține SEXY! Care sunt alimentele la care a...
Pariul făcut de Laurenţiu, un legumicultor din Oltenia, cu care a dat lovitura. Un kilogram...
Cea mai frumoasă zi, transformată într-o traumă! Zeci de copii au fost implicați într-un accident,...
Kate Middleton, prima apariție publică de când a fost diagnosticată cu cancer! Prințesa de Wales...
Au încins atmosfera la malul mării. Canicula le-a făcut pe vedete să renunţe la haine
La câți KM schimbi uleiul la cutia automată? Cât costă și care e cel mai...
Inteligenţa Artificială utilizată de Israel în Gaza ajută la reducerea victimelor civile, sugerează un expert
CRIPTOTEREȘTRII s-ar putea afla PRINTRE NOI, NEDETECTAȚI! Cine sunt aceștia?
Spunem ADIO marelui ACTOR al ţării! S-a stins încă o stea. Românii l-au iubit enorm
Florian Coldea, turnat de Traian Băsescu. Adrian Năstase a spus totul
Ce este creatura cu ochi holbați și dinți ascuțiți care a eșuat la mal. A...
Fotografia sfâșietoare de la priveghiul Ancăi Molnar. Fiul de 14 ani, îndurerat lângă sicriu
Gagea și Alexandra, din nou împreună? Cum a fost sărutul din Camera roșie: „Am avut...
Saveta Bogdan, adevărul despre cererea în căsătorie făcută de Gheorghe Turda. Care este, de fapt,...
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Măi Bulă, familia ta din câte persoane e compusă?
22 de părinți, amendați după ce copiii au lipsit repetat de la școală
×